Somnambulismul
Somnambulismul, care mai poartă și numele de noctambulis, este definit ca fiind o tulburare comportamentală ce se manifestă în timpul somnului, prin executarea unor activități specifice stării de conștiență, precum mersul.
Medicii de specialitate atrag atenția că somnambulismul este o parasomnie, termen ce definește tulburările nedorite, cu excepția apneei în somn, ce pot să apară în timpul somnului. Această tulburare se manifestă, în special, în rândul copiilor, însă poate să afecteze și adulți, în principal, în primele 2-3 ore de somn, iar fiecare episod de somnambulism poate să dureze câteva minute sau chiar mai mult și, de asemenea, poate să se manifeste chiar și când dormi la prânz.
Somnambulismul apare, de obicei, în faza NREM, adică în primele două treimi ale timpului în care dormim și poate fi determinat de consumul de alcool ori de substanțe interzise, reflux gastroesofagian, apnee în somn, sindromul picioarelor neliniștite ori chiar de administrarea unor medicamente, între care somnifere ori sedative.
Somnambulismul se poate manifesta prin ridicat din par și mers prin locuință, lipsa abilității de comunicare, privire sticloasă, stat în pat, în poziție șezută, cu ochii deschiși, probleme de randament ce apar din cauza lipsei somnului, precum și prezența unei stări de confuzie, ce este dată de trezitul din episodul de somnambulism.