Paralizia facială idiopatică sau Paralizia Bell
Paralizia facială idiopatică, care este cunoscută, în cărțile de specialitate, drept paralizia Bell, este cea mai frecventă cauză de paralizie a nervului facial și se manifestă printr-un debut brusc cu paralizie completă ori incompletă a nervului facială, însă fără a avea o cauză evident.
Paralzia facială idiopatică este o afecțiune ce se manifestă în rândula 23 de persoane la 100.000 de persoane, în Statele Unite ale Americii, iar majotitatea pacienților cu paralizie facială bilaterală se confruntă cu afecțiuni ca sindrom Guillain-Barre, sarcoidoză, boala Lyme, meningită neoplazică ori infecțioasă, neurofibrom bilateral. De asemenea, și persoanele diagnosticate cu diabet se pot confrunta cu această afecțiune.
Paralizia facială idiopatică se poate manifesta prin numeroase simptome, între care paralizie facială unilaterală superioară și inferioară, tulburări de gust, hiperacuzie, otalgie, slăbiciune a mușchilor faciali, închiderea pleoapei cu greutate, durere localizată la nivelul mastoidei, furnicături ori amorțeli ce apar, de obicei, la nivelul obrazului ori gurii, epiforă, durere oculară sau vedere în ceață.
Paralizia facială idiopatică este de mai multe tipuri, în funcție de greutate, cea mai severă formă fiind gradul VI, care se manifestă prin paralizie totală, pierderea tonusului, asimetrie, absența mișcării, a contracturii ori a spasmului.