Aliatul funcțiilor cerebrale

Insomnia 

Studii de specialitate au arătat, de-a lungul timpului, că nu mai puțin de 35 la sută dintre adulți s-au confruntat cu probleme de somn. Astfel, insomnia este definită prin apariția unor dificultăți de adormire, mai exact, atunci când ai nevoie de mai bine de 45 de minute ca să adorbi. 

Insomnia se poate manifesta ocazional și poate fi cauzată de zgomote, de temperaturi extreme ori de schimbări ale mediului în care dormiți. 

Dacă vă confruntați cu insomnie o perioadă îndelungată de timp ar fi bine să consultați un medic, întrucât starea excesivă de somnolență cu care vă puteți confrunta în timpul zilei poate să ducă la apariția unor consecințe grave, ca accidente auto, muncă ineficientă, performanțe slabe și chiar accidente la locul de muncă. 

Este bine de știut faptul că insomnia poate fi un simptom al unor probleme grave de sănătate fizică ori mentală. 

În cazul insomniei ce durează câteva zile, atunci ea poate fi cauzată de o situație stresantă ori de indispoziție. Cea care persistă, însă, în timp, poate fi cauzată de o anxietate cronică, de consumul unor medicamente sau chiar de o durere cronică, de depresie ori de alte probleme fizice.

Share
Go top