Cauzele aparițiilor tumorilor medulare nu sunt cunoscute de către oamenii de știință, însă cercetările de specialitate au arătat că celulele măduvei spinării conțin niște gene ce se moștenesc și care se pot asocia sindroamelor neoplazice, între care neurofibromatoxa 2 și boala Von Hippel-Lindau.
Deși sunt mai rare față de tumorile intracraniene, tumorile medulare se manifestă, în principal, în cazul persoanelor cu vârste cuprinse între 20 și 40 de ani, acestea putând fi fie intramedulare ori extramedulare, care de asemenea, se împart între epidurale și intradurale.
Dezvoltate fie din țesutul nervos medular, fie din meninge ori din țesutul aflat în afara dureri ori din rădăcinile medulare, aceste tumori sunt rezultatul metastazelor și sarcoamelor.
Astfel, metastazele determină dezvoltarea neoplasmelor epidurale care se află la nivelul corpilor vertebrali ori la nivelul apofizelor spinoase ori transverse. Printre tumorile care se pot metastaza la nivel medular sunt tumorile de sân, tumorile plămânului, ale prostatei ori rinichiului, dar și limfoamele și discraziile plasmocitelor.
De cealaltă parte, tumorile extramedulare sunt cele mai frecvente și sunt de mai multe tipuri, între care meningiomul, care se dezvoltă în arahnoidă, după vârsta de 30 de ani, în principal la femei, neurinomul, care apare din celulele Schwan, fiind localizată subdural. Acest tip de tumori apare, în general, în cazuri rare, iar evoluția lor este lentă, între 10 și 20 de ani.
De cealaltă parte, o altă tumoră extramedulară este ependimomul, o tumoră beningă, dar care poate să atingă dimensiuni mari și care are o evoluție de cinci-zece ani și nu recidivează după intervenția chirurgicală.
Gliobastomul și meduloblastomul sunt tumori infiltrative, ce se infiltrează cordoanele medulare.
Oricare dintre tumorile medulare se poate manifesta prin trei faze, radiculară, compresiune parțială și compresiune totală, aceasta fiind caracterizată de tulburări motorii și tulburări de sensibilitate bilaterale, ce sunt mai intense.
