Sindroame ale nervilor cranieni
Corpul uman este înzestrat cu nu mai puțin de 12 perechi de nervi cranieni, iar fiecare are o anumită funcție.
Conform specialiștilor, nervii cranieni, care se găsesc sub 12 perechi, fiecare fiind responsabilă de o acțiune.
Așadar, dacă nervul unu ori olfactiv este responsabil de miros, nervul doi sau optic, fiind responsabil de transmiterea informației vizuale, nervul trei sau oculomotor are rolul de a ridica pleaopa, de a participa la mișcarea globului ocular și are un rol important în reflexul fotomotor.
Nervul patru, trohlear, ajută la deplasarea globului ocular în jos și în afară, în timp ce numărul cinci, trigemen, se ocupă de asigurarea sensibilității cutanate și sensibilității mucoaselor de la nivelul extremității cefalice și asigură motilitatea mandibulei.
Nervul șase, abducens, asigură mișcarea în afară a globului ocular, în timp ce cel facial, adică numărul șapte, ajută la asigurarea motilității musculaturii faciale și sensibilității gustative a două treimi anterioare ale limbii și asigură inervația glandelor salivare.
Nervul opt, acustico-vestibuar, are două componente, adică o parte cohleară, ce se ocupă de auz și cealaltă vestibulară, ce este importantă în echilbur. Nervul zece, vag, ajută la menținerea motilității mușchilor faringelui și laringelui și trimite fibre parasimpatice pentru organele toracale și abdominale, în timp ce nervul nouă sau glosofaringian este responsabil de sensibilitatea gustativă a treimii posterioare a limbii.
Nervul 11 sau accesor spinal se face responsabil de controlul activității mușchilor sternocleidomastoidian și trapez, astfel că participă la rotirea și înclinarea capului ori la ridicarea umărului. Nervul 12, hipoglos, este responsabil de controlul musculaturii limbii.
Fiecare dintre acești nervi cranieni pot să determine anumite boli, dacă sunt lezați, printre cele mai cunoscute afecțiuni fiind nevralgia de trigemen, pareza facială periferică a frigore, nevralgia de glosofaringian.
De asemenea, în cazuri mai grave, cum ar fi traumatisme, infecții herpetice, sarcoidozei, compresiei anevrismale ori tumorale pot fi afectați mai mulți nervi cranieni. Dacă sunt afectați toți nervii cranieni de aceeași parte, atunci afecțiunea poartă numele de sindrom Garcin ori sindrom de bază de craniu.