Aliatul funcțiilor cerebrale

Oftalmoplegia cronică progresivă 

Oftalmoplegia cronică progresivă sau boala Graefe, așa cum mai este cunoscută în medicină, este o afecțiune ce debutează în cazul persoanelor cu vârste de 12-14 ani, dar și mai târziu și se manifestă printr-o paralizie izolată a mușchilor oculari. 

Așadar, oftalmoplegia cronică progresivă se poate manifesta uneori și prin pareza ridicatorului pleoapei ce duce la o ptoză bilaterală caracteristică, adică pacientul stă cu capul plecat spre spate și privește pe sub pleoape, care sunt căzute. 

Ulterior, în cazuri grave, mușchii extrinseci ai ochiului se prind, iaraceștia devin imobilizați. De asemenea, în faza incipentă, pareza este evidentă în timpul zilei, dar poate fi ameliorată prin repaus. Ulterior, însă, boala se agravează și afectează ambii ochi, devenind, însă, simetrică. 

Oftalmoplegia este de două tipuri, externă cronică progresivă, când pleoapele sunt înclinate și apare dificultatea de a controla mușchii ce coordonează ochii și internucleară, ce este cauzată de afectarea nervilor asupra fibrelor nervoase ce sunt responsabile de coordonarea mișcării laterale a ochilor. 

Printre cele mai frecvente cauze ale acestei afecțiuni se numără migrenele, boala tiroidiană, accidentul vascular cerebral, precum și tumorile pe creier ori infecțiile. 

Totuși, evoluția este foarte lentă, de 30 până la 40 de ani, iar uneori pot să apară chiar și remisiuni de câțiva ani.

Share
Go top