Definită ca fiind incapacitatea de a stăpâni în mod precis și fluent limbajul scris-citit, dislexia este o afecțiune cu care se confruntă aproximativ zece la sută din populație, indiferent de limba maternă și persistă pe tot parcursul vieții.
Dislexia nu este o boală, fapt pentru care nu se poate vindeca. De aceea, un copil dislexic va rămâne dislexic pentru toată viața, iar dificultățile în ceea ce privește scrisul-cititul ori de calcul, care este cunoscută sub numele de discalculia, vor persista întotdeauna.
Totuși, adulții care se confruntă cu dislexie pot demonstra un nivel bun de înțelegere în momentul în care citesc, dar ei tind să citească mai greu față de persoanele obișnuite. Mai mult de atât, ei înregistrează rezultate slabe la ortografie ori la citirea de cuvinte fără sens. Specialiștii atrag atenția, însă, că dislexia și coeficientul de inteligență nu sunt interconectate, motiv pentru care cogniția se va dezvolta independent.
De asemenea, dislexia este o problemă ce nu poate fi tratată, însă poate fi ținută în frâu, cu ajutorul unor terapii speficice. În caz contrar, însă, persoanele dislexice se pot confrunta cu probleme în ceea ce privește dezvoltarea emoțională, de integrare socială și chiar de dezvoltare a personalități.
Studiile de specialitate efectuate în Statele Unite ale Americii au arătat că dislexia este ereditară, întrucât în cazul persoanelor care suferă de această tulburare, informația este procesată de emisfera dreaptă a creierului, și nu de cea stângă, așa cum este în cazul celor care nu se confruntă cu probleme de sănătate.
Dislexia este provocată, în principal, de traumă cerebrală ori de afectare a creierului ce controlează scrisul și cititul. Există, de asemenea, și dislexie primară, care este o disfuncție, însă nu se schimbă cu înaintarea în vârstă.
Există mai multe tipuri de dislexie, între care vizuală, ce este caracterizată de inversarea cifrelor și a literelor, existând astfel incapacitatea de a scris simbolurile în ordinea corectă, auditivă, în cadrul căreia apar dificultăți cu sunetele ori grupurile de sunete, care sunt percepute în altă ordine și disgrafia, care se referă la incapacitatea copilului de a ține și controla creionul astfel încât să scrie semnele corect pe foaie.
