Apraxia este o afecțiune de tip neurologic ce apare, de obicei, la persoanele în vârstă și care se manifestă prin pierderea abilităților de a executa anumite mișcări ori gesturi, în ciuda faptului că există intenția de a realiza.
Apraxia se manifestă sub diferite forme, cea mai comună fiind apraxia bucofacială ori orofacială, ce este descrisă prin incapacitatea de a realiza mișcări ale mimicii precum lingerea buzelor, suflat, tușit ori lăcrimat. De asemenea, poate fi însoțită și de o disfuncție a limbajului, și anume afazie, ce înseamnă că exprimarea ori înțelegerea limbajului vorbit sau scris este afectat. Ba mai mult, în ciuda faptului că această afecțiune este specifică persoanelor trecute de prima tinerețe există cazuri, 1-2, la 1000 de copii, în cazul cărora se manifestă apraxia limbajului, iar un studiu realizat de oamenii de știință a arătat că apraxia orofacială și verbașă se manifestă și în cazul a 65 la sută dintre copii cu autism.
Cauzele care duc la apariția apraxiei sunt tumorile cerebrale, bolile neurodegenerative, demența, accidentele vasculare cerebrale, dar și leziunile cerebrale traumatice. Din păcate, însă, în ceea ce privește formele congenitale, cauzele apariției acestora sunt necunoscute.
Cum se manifestă apraxia? Cea congenitală a limbajului este ”trădată” de înțelegerea mai bună a limbii decât utilizarea ei, deficiențe de organizare a informațiilor, vocabular sărac și gramatică deficitară, tulburări de masticație și deglutiție, în timp ce în cea a membrelor apare incapacitatea de a executa mișcări fine, precise ale brațelor ori a picioarelor. Există, de asemenea, apraxie ideațională, ce este descrisă prin imposibilitatea coordonării când vine vorba de mișcări multiple ca îmbrăcat, hrănire, dar și construcțională ce se manifestă prin incapacitatea de a copia, de a desena ori de a construi figuri simple. Apraxia oculomotorie se manifestă prin dificultatea de a mișca ochii la comandă.
Apraxia, în cazul copiilor foarte mici, se poate manifesta, conform specialiștilor, prin limitarea gânguritului ori a mișcărilor cavității bucale, tranziția târzie la mâncarea solidă ori prezența anumitor dificultăți de alimentație, dezvoltarea lentă a vocabulărilor sau apariția unor tulburări comportamentale ce sunt asociate frustrării de a nu putea comunica.
