Aliatul funcțiilor cerebrale

O afecțiune rară și deosebit de periculoasă este, fără doar și poate, anevrismul cerebral, o boală ce se manifestă prin zona dilatată a peretelui arterial, ce arată precum o umflătură ce apare pe traiectul unei artere cerebrale ce irigă creierului. Din păcate, însă, această afecțiune este asimptomatic, fapt pentru care de multe ori trece neobservat.

Conform specialiștilor în medicină, persoanele care se pot confrunta cu un anevrism cerebral sunt cele care pur și simplu îl moștenesc ori care îl dobândesc în urma îngroșării arterelor, adică a apariției aterosclerozei, odată cu înaintarea în vârstă.

De asemenea, factori ce pot duce la dezvoltarea anevrismului cerebral sunt antecedentele heredocolaterale, adică există în familie persoane care au suferit de această afecțiune, riscul de apariție a acestei afecțiuni fiind de două ori mai mare, dar și cele care au avut un anevrism cerebral riscă să aibă altele.

Ba mai mult, unele studii de specialitate au arătat că femeile sunt predispuse să facă anevrism cerebral de două ori mai mult față de bărbați. La fel și afroamericanii, în comparație cu caucaienii.

Hipertensiunea arterială, dar și fumatul sunt alți doi factori, care în timp, pot duce la apariția anvrismului cerebral.

În ceea ce privește simptomatologia, ei bine, această afecțiune rar întâlnită nu prezintă simptome și, de multe ori, este descoperită atunci când pacientul este examinat pntru alte boli. Totuși, semne ce pot indica această afecțiune sunt migrenele, tulburările de vedere, modificări ale limbajului și dureri cervicale, ce apar în funcție de zonele afectate ale creierului, dar și de severitate.

Go top